Comunicate de presă

Ionel Bogdan: Germania este un partener strategic pentru Maramureș, pentru România, iar împreună suntem alături de Ucraina

Ministrul Germaniei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Svenja Schulze, a venit astăzi în Maramureș pentru discuții cu autoritățile județene și naționale și pentru o vizită pe teren la Sighet, la centrul Blue Dot și la tabăra pregătită pentru refugiați. Prima întâlnire din cadrul vizitei a avut loc la Palatul Administrativ din Baia Mare, unde au fost discuții între Ministrul Svenja Schulze, Președintele Consiliului Județean Maramureș,…

Consiliul Județean Maramureș – Ajutoarele donate de maramureșeni ajung direct în Ucraina

În aceste zile, cu sprijinul Rotary Club Baia Mare 2005, trei TIR-uri au plecat din depozitul din Halmeu spre Ucraina. Două transporturi au ajuns în Rahiv, iar unul doar până la graniță, urmând ca produsele, descărcate acolo, să fie preluate și duse la destinație. Paturi, saltele, pături, perne, produse de igienă, alimente neperisabile și medicamente au ajuns acolo unde era mare nevoie de ele. De…

Consiliul Județean Maramureș – Campaniile de sprijin pentru Ucraina continuă în fiecare zi. Solidaritate și sprijin pentru refugiații și soldații ucraineni

8 Martie a fost Ziua Internațională a Femeii. În semn de apreciere și pentru a mai alunga din tristețea refugiaților care au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, voluntarii au dăruit flori tuturor doamnelor și domnișoarelor care au lăsat totul în urmă și au fugit din calea războiului. Au adus un zâmbet pe fețele acestora și o rază de speranță…

Ionel Bogdan: Extindem proiectul „Testăm în Maramureș” și oferim servicii de testare gratuită COVID-19 și cetățenilor ucraineni

Aleșii județeni s-au întrunit în ședință extraordinară, în cadrul căreia au adoptat o serie de proiecte, trei dintre acestea fiind cu rol de sprijin pentru refugiații ucraineni. În acest sens, a fost aprobat proiectul privind extinderea programului ”Testăm în Maramureș”. În urma adoptării acestui proiect de hotărâre, cetățenii ucraineni care vin în Maramureș și au nevoie de un test COVID-19 de tip RT-PCR sau antigen…

Ionel Bogdan: Împreună cu executivul UNICEF am vizitat astăzi primul punct de tip „Blue Dot” din România

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, împreună cu prefectul județului, Rudolf Stauder, au primit astăzi delegația oficială din partea UNICEF, formată din Catherine Russell, Director Executiv UNICEF, Afshan Khan, Director Regional pentru Europa și Asia Centrală, Pieter Bult, Reprezentant UNICEF în România, Kirsi Madi, Director și Șef de Personal UNICEF, și Despina Andrei, Manager Comunicare și Strângere de Fonduri UNICEF în România. Împreună au vizitat…

Ionel Bogdan: Acordăm 1,5 milioane de lei pentru ONG-urile din cadrul parteneriatului de sprijin pentru Ucraina

Aleșii județeni s-au întrunit în ședință ordinară în această săptămână pentru a aproba o serie de proiecte, printre care și Acordul de cooperare între CJ Maramureș și ONG-urile care s-au alăturat parteneriatului dintre autoritățile publice, organizațiile neguvernamentale, societatea civilă și mediul de afaceri, prin care se oferă sprijin cetățenilor ucraineni. În baza acestui acord, CJ Maramureș a alocat 1,5 milioane de lei ONG-urilor implicate în…