Având în vedere acest aspect, zeci de persoane sunt relocate din cămine, hoteluri sau pensiuni, unde au fost cazate inițial, în case private, oferite gratuit de proprietari. Acestora li se oferă șansa unui loc de muncă. De asemenea, părinții pot solicita acordarea alocației pentru copii, dacă proprietarul locuinței dă o declarație notarială de accept în spațiu.
Alte 18 mașini de 3,5 tone pline cu ajutoare – haine, alimente, produse sanitare, produse de igienă – au fost trimise spre Ucraina din Sighetu Marmației.
De la depozitul de Casa Armatei – Baia Mare se distribuie alimente, medicamente și haine pentru o parte din refugiații cazați în Baia Mare. Unii dintre ei, care sunt de mai multe zile în Baia Mare, vin deja singuri la depozit după produse. Spre exemplu, Rafael – un tânăr tunisian student la medicină – este cazat la Căminul Universității de Nord și vine în fiecare zi împreună cu partenera sa ucraineancă pentru a-și ridica lucrurile de care are nevoie: haine groase, medicamente și alimente.
În ceea ce privește condițiile din trenurile puse la dispoziție pentru cei care aleg transportul CFR, acestea sunt foarte bune, de nivel Regio și Interregio.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș